Omul de afaceri Ioan Niculae rămâne în penitenciar după ce Tribunalul Constanța i-a respins cererea de liberare condiționată, iar decizia este definitivă. În urmă cu două luni, Judecătoria Medgidia admisese cererea sa, dar decizia a fost atacată de procurori la instanța superioară.
Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost condamnat de Tribunalul Constanța, la patru ani de închisoare cu executare în dosarul achiziției unui elicopter pentru situații de urgență, în cadrul unui program transfrontalier, decizia instanței nefiind definitivă. Ulterior, elicopterul respectiv a fost preluat de SMURD și s-a prăbușit în decembrie 2015 în Lacul Siutghiol din Mamaia, iar cele patru persoane aflate la bord și-au pierdut viața. Constantinescu execută o pedeapsă de șapte ani și patru luni de închisoare după ce a fost condamnat definitiv în două dosare.
Președintele suspendat al Consiliului Județean (CJ) Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost condamnat, miercuri, de judecătorii Tribunalului Constanța, la 3 ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul Centrul Militar Zonal Constanța, în care este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată.